3 minute

EMAG devine acționarul majoritar al aplicației de food delivery EuCeMănânc !

Aplicația de food delivery EuCeMananc atrage eMAG în acționariat și țintește poziția de lider în calitatea serviciilor

  • În urma investiției, eMAG va avea 54% din acțiuni
  • Antreprenorii fondatori vor conduce în continuare compania

 

Platforma online de food delivery EuCeMananc anunță cooptarea eMAG, liderul ecommerce în regiune, în acționariatul companiei, cu scopul de a accelera dezvoltarea business-ului prin creșterea numărului de restaurante aflate pe platformă și astfel a varietății de mâncare care ajunge la clienții săi.

În urma tranzacției prin care eMAG va deține 54% din acțiuni, EuCeMananc va deveni o oportunitate de dezvoltare atât pentru restaurantele mari, cât și pentru cele mici. De asemenea, clienții platformei EuCeMananc vor putea beneficia de servicii de livrare mai rapidă bazate pe tehnologia dezvoltată de eMAG și de o experiență îmbunătățită de navigare și cumpărare.

Platforma EuCeMananc este un business autohton lansat în 2014, la Timișoara, iar acum este prezentă în 18 orașe din țară, având în plan dezvoltarea la nivel național și, ulterior, pe alte piețe. Antreprenorii care au fondat compania și care vor conduce dezvoltarea sunt Alin Șerban, CEO, Mihai Brenda, COO și Laurențiu Duță, CTO, creatorul platformei.

“Investiția cea mai importantă a fost timpul nostru. Dintr-o pasiune pentru ceea ce făceam, multă muncă și timp investit într-un proiect, am ajuns să avem un business care, în momentul de față, este lider pe piața din Timișoara și în vestul țării. Ne bucură acest parteneriat strategic care ne va ajuta să creștem business-ul într-un ritm mai accelerat și să ne urmăm planurile începute în urmă cu mulți ani. Este o piață foarte competitivă, dar acest lucru este benefic pentru utilizatorii de platforme de food delivery din România. Prin investiția eMAG, obținem și o recunoaștere a muncii echipei și partenerilor EuCeMananc de până acum”, a spus Alin Șerban, CEO EuCeMananc.

“Combinând entuziasmul și experiența antreprenorilor care conduc EuCeMananc cu suportul pe care-l poate oferi eMAG, cred că putem dezvolta servicii foarte bune pentru clienți: număr mare de restaurante, proces foarte simplu de comandă, livrare rapidă. Această modalitate de comandă se va dezvolta foarte mult, din ce în ce mai mulți clienți preferă să comande mâncare online, iar noi vrem să ajutăm EuCeMananc să devină lider calitativ pe acest segment”, a spus Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Serviciile oferite de EuCeMananc sunt disponibile atât prin aplicațiile Android și iOS cât și online pe www.EuCeMananc.ro. Platforma reunește în prezent ofertele a peste 600 de restaurante din 18 orașe precum București, Timișoara, Oradea, Arad, Brașov și Iași.

 

 

Despre EuCeMananc

 

Companie românească fondată în 2014 în Timișoara, EuCeMananc este fondată de un grup de antreprenori în urmă cu cinci ani și este, în prezent, lider pe piața de food ordering din vestul țării. Serviciile oferite de EuCeMananc sunt disponibile atât prin aplicațiile Android și iOS cât și online pe www.EuCeMananc.ro. Platforma reunește în prezent ofertele a peste 600 de restaurante din 18 orașe precum București, Timișoara, Oradea, Arad, Brașov și Iași. Pentru că tehnologia schimbă lumea și felul în care trăim și mâncăm, serviciul EuCeMananc a fost gândit pentru cei care vor mai mult timp pentru ei, pentru seri cu prietenii și weekend-uri cu familia, pentru prânzuri delicioase cu colegii de birou și deserturi savurate împreună cu cei dragi.

Despre eMAG

eMAG este lider regional în industria ecommerce cu operațiuni în România, Ungaria, Bulgaria și Polonia. În ultimii 18 ani, compania a investit în servicii bazate pe tehnologie dezvoltată în România, cu scopul de a-și ajuta clienții să economisească timp și bani, prin servicii precum easybox, Priority Pay, cardul co-branded, astfel încât să beneficieze de cea mai bună experiență de cumpărături online. Cu o gamă variată de produse și o ofertă aflată în  continuă dezvoltare, eMAG este locul în care oricine poate găsi orice, de oriunde s-ar afla. Prin intermediul platformei Marketplace, eMAG aduce valoare celor peste 27.000 de selleri din toate cele patru țări în care activează.

Written by admin